Test123 (religios)

Domnul Isus a urât nelegiuirea și a trăit fără păcat, fără a face compromisuri cu nedreptatea. El nu a predicat doar adevărul, ci l-a trăit în fiecare detaliu, fără ascunzișuri, fără înșelăciune. A fost lumină în mijlocul întunericului, curat într-o lume murdară, drept într-o societate coruptă. Porunca Sa referitoare la neîmpotrivire și la plata birurilor a stârnit ură față de El, deoarece a expus păcatul și a cerut o neprihănire care depășește aparențele, atingând inima și faptele omului.

Astăzi, lucrurile nu sunt diferite. Neprihănirea autentică, care condamnă furtul, minciuna și nedreptatea, continuă să provoace respingere și chiar ură. Mulți resping pe Isus cel real și îmbrățișează un alt Isus, unul imaginar, care le permite să fure taxele, să mintă și să trăiască în nedreptate fără mustrare. Acest Isus nu este Mântuitorul Scripturilor, ci o iluzie confortabilă care nu mântuiește. Astfel, mulți se declară născuți din Dumnezeu, dar trăiesc în contradicție cu această afirmație. Unii fură sau acceptă furtul taxelor, susțin nedreptatea și compromisurile, considerându-se totuși parte din poporul Lui. O viață nedreaptă nu dovedește nașterea din Dumnezeu, iar nesocotirea poruncilor lui Hristos arată o inimă netransformată de neprihănirea divină. Scriptura ne învață că nu faptele religioase, ci trăirea în neprihănire confirmă apartenența la Dumnezeu.

„Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului: oricine nu trăiește în neprihănire nu este de la Dumnezeu, nici cine nu iubește pe fratele său.” (1 Ioan 3:10) Adevărata naștere din Dumnezeu este precedată de o foame și o sete sinceră după neprihănire, o dorință profundă care se reflectă în fapte, în cinste, în adevăr, în renunțarea la păcat și în ascultarea de poruncile Lui. Orice formă de credință care nu produce o viață trăită în neprihănirea lui Dumnezeu este o mare amăgire. Aceasta este o realitate dureroasă. Mulți spun că îl iubesc pe Domnul, dar când vine vorba de ascultare, aleg întunericul, confortul, religia și aparența, dar nu aleg cuvântul.

Domnul Isus este disprețuit datorită cuvântului Său, care nu acceptă compromisuri. El ne spune că nu-L putem iubi și în același timp să disprețuim poruncile Lui. „Cine nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele. Și cuvântul pe care-l auziți nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 14:24) Aceasta nu este doar o chestiune de moralitate, ci o dovadă spirituală clară a stării inimii. Nesocotirea poruncilor Lui, inclusiv cele legate de cinste, dreptate, plata taxelor, renunțarea la sine și supunerea față de autoritate, nu este doar o problemă de comportament, ci o dovadă că inima nu îl iubește pe Domnul.

Mulți îl disprețuiesc pe adevăratul Isus, nu din neștiință, ci din împotrivire conștientă. Îl urăsc pentru că le poruncește să trăiască în curăție, să renunțe la veniturile obținute pe nedrept, să se supună și să nu se justifice. Chiar dacă spun că îl iubesc, realitatea este că îl urăsc, exact cum spune Scriptura: „Căci oricine face răul urăște lumina și nu vine la lumină ca să nu i se vădească faptele.” (Ioan 3:20) Îl disprețuiesc pentru că prezența Lui le amenință câștigul și le descoperă lăcomia lui Iuda ascunsă în inimă. Neprihănirea cerută de Hristos este prețuită cu moartea. Această ură a omului față de lumină a fost folosită de Satan ca armă finală pentru a-l da la moarte pe Domnul Isus. Oamenii iubesc mai mult întunericul decât lumina, iar judecata stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.